joi, 1 martie 2012

Mormantul lui Iisus

James Cameron, regizor al cunoscutelor filme Terminator sau Titanic aduce împreună cu Simcha Jacobovici în atenţia publicului un documentar care ar cere în opinia acestora o rescriere a istoriei Bisericii Creştine. Pe scurt, documentarul pretinde că s-au descoperit rămăşiţele pământeşti ale întemeietorului creştinismului.

Filmul identifică nişte osuare descoperite în 1980, ca fiind cele ale lui Iisus şi ale familiei Sale. Pretenţia este înterpretată de unii ca o gravă blasfemie, iar de alţii ca un ultim atac adus creştinismului prin care „mitul" învierii lui Iisus este spulberat pentru totdeauna. Ecourile din presă au tonuri diverse, mare parte dintre publicaţii avânt o atitudine rezervată sau chiar critică. Să fie un fals grosolan sau un adevăr ascuns care abia acum iese la suprafaţă?

James Cameron, regizor al cunoscutelor filme Terminator sau Titanic aduce împreună cu Simcha Jacobovici în atenţia publicului un documentar care ar cere în opinia acestora o rescriere a istoriei Bisericii Creştine. Pe scurt, documentarul pretinde că s-au descoperit rămăşiţele pământeşti ale întemeietorului creştinismului. Filmul identifică nişte osuare descoperite în 1980, ca fiind cele ale lui Isus şi ale familiei Sale. Pretenţia este interpretată de unii ca o gravă blasfemie, iar de alţii ca un ultim atac adus creştinismului prin care „mitul" învierii lui Isus este spulberat pentru totdeauna. Ecourile din presă au tonuri diverse, mare parte dintre publicaţii avânt o atitudine rezervată sau chiar critică. Să fie un fals grosolan sau un adevăr ascuns care abia acum iese la suprafaţă?
Nimic nou
Pe 28 martie 1980, într-un cartier periferic al Ierusalimului, Talpiot, nişte muncitori în contrucţii au descoperit în mod accidental 10 osuare - urne făcute din plăci de calcar, folosite la păstrarea osemintelor celor înhumaţi. Pe 6 din aceste 10 osuare găsim nume pe care le întâlnim şi în Noul Testament: Iisus, Iosif, Maria, Matei, Iuda, şi Iose ca diminutiv pentru Iosif. La vremea de atunci nu s-a dat o prea mare atenţie descoperirii considerându-se că numele sunt destul de comune iar şansa de a le găsi împreună este astfel destul de sporită. În 1996, BBC a făcut un film documentar având în atenţie descoperierea din 1980 de la Ierusalim.

Amos Kloner, primul arheolog care a examinat situl amintea încă de pe atunci că ideea de a susţine că acesta ar fi mormântul lui Isus nu poate fi probată cu date arheologice dar, spunea el, e bună pentru emisiunile de senzaţie de la TV. Documentarul Mormântul pierdut al lui Isus reia astfel o ipoteză veche ce fusese respinsă de lumea academică. Să fie documentarul o adevărată redescoperire sau doar o emisiune de senzaţie aşa cum anticipa Amos Kloner?
Furtuna mediatică
Se pare că cei doi realizatori ai filmului aplică reţeta care a adus multora nu doar celebritate ci şi avere. Formula este simplă: se vinde ceea ce crează scandal şi dispută. Pe aceasta a mizat şi Mel Gibson cu intens mediatizatul Patimile lui Christos, ori Dan Brown cu romanul (ecranizat ulterior) Codul lui Da Vinci, ca să nu mai amintim de seria de documentare despre originile creştinismului plecându-se de la controversata Epistolă a lui Iuda. Deja unii au tras concluzia că trebuie să fie o conspiraţie anticreştină, forţe oculte urmărind distrugerea creştinismului. Îm mare parte presa a avut şi încă are o atitudine critică faţă de documentar. „Filmul nu este un atac împotriva creştinismului, ci o ofensă la adresa raţiunii. Nu blasfemia ar trebui să şocheze, ci inepţia argumentelor."[1]

Cam acesta este tonul critic faţă de Mormântul pierdut al lui Iisus atât în presa internaţională cât şi cea românească. Realizatorii filmului pretind că nu fac nimic altceva decât să aducă la cunoştinţa publicului faptele. Ei afirmă că nu fac nici un fel de interpretare ci, ca o datorie a cugetului, doar prezintă nişte descoperiri pe care alţii le-au făcut. În prea multe cazuri, replicile creştine au fost mânate de emoţie, lucru explicabil dealtfel. Cred că ar trebui să admitem că documentarul chiar dacă e făcut de un „necredincios" asta nu îi diminuiază din start şansa de a fi veridic. Şi necredincioşii pot descoperi adevărul. Şi în al doilea rând, un lucru nu este fals doar prin faptul că nu se suprapune cu propriile tale concepţii. De ce să nu analizăm deci afirmaţiile făcute în lumina dovezilor?
Osuarele unei familii?
Istoricii spun că obiceiul păstrării rămăşiţelor pământeşti în osuare a apărut după restaurarea ce a urmat robiei babiloniane (sec. VI-V î. Hr) şi a durat până la distrugerea Ierusalimului, (70 d. Hr). Frank Moore Cross, profesor emerit în cadrul departamentului de Limbi şi Civilizaţii ale Orientului Apropiat de la Universitatea din Harvard consideră că tipul de scriere folosit, dar şi utilizarea de osuare din calcar, ne obligă să le datăm în perioada irodiană (1 î. Hr - 1 d. Hr), dar după cronologia Noului Testament moartea lui Hristos ar trebui plasată abia prin 30 d. Hr (Dacă admitem teoria care susţine că nu a murit crucificat ci de moarte naturală, asta ar face la data să fie şi mai târzie.) Obiceiul antic cerea ca, cineva care din diverse motive a fost îngropat departe de casă, să i se depună în cele din urmă oasele în localitatea de origine[2].

În felul acesta ne-am fi aşteptat ca urnele să fie în Nazaret şi nu în Ierusalim. Încă un amănunt, în realitate doar cei bogaţi îşi permiteau osuare. Faptul că la tăierea împrejur a lui Isus, părinţii Săi nu şi-au permis ca animale de jertfă decât turturelele ne face să concluzionăm că familia lui Iosif era cel puţin modestă dacă nu săracă. Tot obiceiul vremii făcea ca aceleaşi osuarii să fie folosite de mai multe generaţii. În cazul în care am avea într-adevăr o familie aici, faptul că sunt folosite 3 limbi (ebraică, aramaică şi greacă) pentru inscripţionare ne face să credem că perioadele în care au fost depuse oasele să fie diferite. Ar fi posibil deci să avem rămăşiţele pământeşti ale unei famili dar de pe parcursul a mai multor generaţii.

Documentarul susţine că se poate proba totuşi că avem de a face cu o familie. Pentru aceasta se invocă şi o analiză ADN. Testul a fost realizat de laboratorul Universităţii Lakehead din Thunder Bay, Ontario. Cercetătorii nu au putut preleva mostre ADN decât din osuarul lui Isus şi cel al Marianmenei. Şansa de a mai recupera celelalte oase este egală cu zero, deoarece conform cutumei evreieşti ele au fost îngropate într-un mormânt nemarcat imediat după descoperirea osuarelor din 1980. Ce spune testul ADN? Că Iisus şi Marianmene nu au aceeaşi mamă. Realizatorii se grăbesc să afirme că aceasta arată că sunt deci soţ şi sotie. Să nu uităm, testul ADN nu poate demonstra că sunt soţ şi soţie ci doar arată dacă cei doi nu sunt înrudiţi genetic din partea mamei.

Tot atât de bine pot să fi fost fraţi vitregi de mamă, socru şi noră, ginere sau soacră ori simpli străini (poate cea mai plauzibilă variantă, având în vedere că numele lui Isus este scris în aramaică iar cel al Marianmenei este scris în greceşte). Faptul că testul ADN nu a fost făcut asupra celorlalte rămăşiţe organice pentru a infirma ori confirma relaţia de rudenie ne obligă să fim precauţi cu privire la ipoteza care susţine că osuarele ar aparţine unei singure familii. Siguranţa autorilor documentarului seamănă izbitor de mult cu stilul lui Dan Brown care plecând de la fapte reale ţese fantasmagorii pe care apoi le prezintă publicului pretinzând a fi adevărul istoric gol-goluţ... Acest stil e departe de imparţialitatea ştiinţifică şi scrupulozitatea academică.
Numele de pe osuare
Istoricii admit că în vremea de atunci cam o treime din populaţia masculină purta numele Isus[3], iar un sfert dintre femei se numeau Maria. (A se vedea şi tabelele anexate.) După calculele autorilor cărţii The Jesus Family Tomb (Mormântul familiei lui Isus) care însoţeşte documentarul, se estimează că au fost aproximativ 1008 bărbaţi numiţi „Isus fiul lui Iosif" care au trăit în primul secol în Palestina. Nu uitaţi că aceasta este doar o estimare[4].

Numele vor fi răspândite şi mai târziu prin intermediul creştinismului. Tocmai pentru că erau nume atât de comune, mai bine de 25 de ani osuarele nu au prezentat interes pentru arheologi. Prof. Amos Kloner, arheolog israelit, primul care a catalogat osuarele afirmă: „Numele Iisus fiul lui Iosif se găseşte în 3 din 4 osuare. Acestea sunt nume obişnuite." A mai fost un caz, prin 1940 când s-a descoperit un osuar pe care scria „Isus fiul lui Iosif". Şi atunci s-a presupus că e vorba de Iisus Christos dar câteva luni mai târziu, nimeni nu mai discuta despre asta. „Daţi-mi o dovadă ştiinţifică", spune renumitul profesor, „şi mă voi lua la trântă cu ea. Totul nu e decât o făcătură".[5]

Mai este un amănunt care nu poate fi trecut cu vederea. Cum aminteam mai devreme, inscripţiile sunt în 3 limbi (ebraică, aramaică şi greacă). Iisus, Iacov şi Iuda - aramaică, Iose, Maria şi Matei în aramaică iar Marianmene în greceşte. Faptul acesta e straniu pentru o familie... mai degrabă te duce cu gândul la indivizi care provin din medii diferite şi chiar din perioade diferite. Care să fi fost motivul pentru care membrii unei familii să aibe inscripţionate numele de pe osuare în 3 limbi?
....................................................................................................................................................................

[1] A se vedea articolul Escrocheria "Iisus din Talpiot" din ZIUA, 5 martie 2007
[2] A se vedea şi scoaterea oaselor lui Iosif din Egipt odată cu exodul.
[3] Iosif Flavius, istoric evreu contemporan cu Apostolul Pavel aminteşte de 21 de „Isuşi" care într-un fel sau altul au fost celebri.
[4] Statisticianul Andrey Feuerverger de la Universitatea din Toronto dă alte rapoarte. Puteţi accesa pagina http://www.utstat.utoronto.ca/andrey/ unde puteţi găsi mai multe detalii. Puteţi vizita şi pagina de internet a Universităţii Ţării Sfinte: http://www.uhl.ac
[5] În interviul dat publicaţie Jerusalem Post pe data de 27 februarie 2007. Kloner: O mare poveste dar un nonsens, Jerusalem Post.

Citeste mai departe continuarea articolului aici

Articol preluat cu acceptul si amabilitatea Semnele Timpului

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu